Vernisaj la Găiseanca - Crevedia Mare
|
Exponatele rezultate au fost aranjate cu grijă într-un “colţ de natură”, care să imite cât mai fidel mediul natural de viaţă al animalelor din pădure. S-au organizat vernisaje ale acestor expoziţii în şcoala de la Zădărâciu din Comuna Vânătorii Mici, şcolile “Nicolae Crevedia” şi cea de la Găiseanca, din comuna Crevedia Mare, şcolile generale din Găiseni şi oraşul Bolintin Vale.
![]() |
| Expozitie la Bolintin Vale |
Elevii au înţeles că în pădurea lor este o comoară de nepreţuit, iar nestematele ei au viaţă. Astfel, printre exponatele pe care le-au realizat se numără specii protejate precum gândacul croitor, broscuţa Bombina bombina, tritonul cu coadă, broasca ţestoasă de apă, desigur străjuite de emblematicul stejar, deoarece situl Pădurea Bolintin constituie cea mai reprezentativă pădure de stejar – Quercus robur – din întregul areal al speciei din România.
Atelierele de lucru, în care elevii au învăţat să modeleze figurinele din hârtie reciclată, s-au desfăşurat în cadrul Proiectului „Management eficient al ROSCI 0138 – Pădurea Bolintin”, finanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională şi implementat de Asociaţia pentru Educaţie Permanentă şi Formare Profesională Francisc I. Rainer.
Obiectivul general al proiectului este Protecţia, îmbunătăţirea şi conservarea biodiversităţii din Aria naturală protejată Pădurea Bolintin, cu obiectivele specifice asigurarea unui management adecvat prin elaborarea Planului de management, creşterea gradului de conştientizare a populaţiei şi a factorilor interesaţi cu privire la conservarea biodiversităţii în Aria naturală protejată Pădurea Bolintin.
| Vernisaj la Zădărâciu - Vânătorii Mici |
Dar activitatea nu se încheie odată cu organizarea expoziţiilor, elevii vor cotinua să exploreze lumea pădurii şi să se perfecţioneze în această tehnică de lucru ecologică. Vor realiza noi exponate pe parcursul anului viitor pentru a pregăti expoziţii surprinzătoare, chiar şi în pădure!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu