Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, la Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Crevedia din Crevedia Mare va avea loc o dezbatere cu tema “Protejaţi pădurea pentru viitorul copiilor noştri!”. Evenimentul este organizat de coducerea şcolii şi Asociaţia pentru Educaţie Permanentă şi Formare Profesională Francisc I. Rainer şi se va desfăşura miercuri, 6 iunie, începând cu orele 11.00.
Alături de cadrele didactice şi elevii de la Şcoala Nicolae Crevedia, vor participa membrii asociaţiilor Francisc I. Rainer şi Turismverde, care vor prezenta importanţa protejării mediului în care trăim, pentru a ne asigura un viitor pe această planetă.
Accentul se pune îndeosebi pe rolul conservării biodiversităţii şi protejarea Pădurii Bolintin din proximitate, se vor face demonstraţii practice de modelaj din hârtie reciclată prin tehnica papier mâché. Elevii vor realiza animale care populează pădurea, realizate din hârtie reciclată. Astfel, din mâinile lor se vor contura broscuţe, păsări, arici, animale de talie mare, elevii devenind specialişti într-o tehnică de lucru ecologică şi buni cunoscători ai animalelor pădurii.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul Proiectului „Management eficient al ROSCI 0138 – Pădurea Bolintin”, implementat de Asociaţia pentru Educaţie Permanentă şi Formare Profesională Francisc I. Rainer.
Proiectul are ca obiectiv general Protecţia, îmbunătăţirea şi conservarea biodiversităţii din Aria naturală protejată Pădurea Bolintin şi obiectivele specifice: asigurarea unui management adecvat prin elaborarea Planului de management, creşterea gradului de conştientizare a populaţiei şi a factorilor interesaţi cu privire la conservarea biodiversităţii în Aria naturală protejată Pădurea Bolintin.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, Axa prioritară 4 - Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, Domeniu major de intervenţie – Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management pentru protejarea biodiversităţii şi reţelei Natura 2000.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu