joi, 15 decembrie 2011

Beneficiile implementării proiectului

Proiectul ”Management eficient al ROSCI0138 – Pădurea Bolintin “ aduce elemente de valoare adăugată prin îmbunătăţirea capacităţii de management a custodelui în domeniul protecţie naturii şi biodiversităţii, prin elaborarea planului  de management pentru punerea în aplicare a măsurilor de management şi a Regulamentului de funcţionare pentru Aria naturală protejată Pădurea Bolintin.
Planul de management al Ariei naturale protejate Pădurea Bolintin va asigura premisele realizării unui management eficient al zonei şi se va integra şi cu celelalte activităţi prevăzute a se desfăşura în cadrul proiectului, vizând ca scop final îmbunătăţirea stării de conservare favorabile a speciilor şi habitatelor protejate, de interes comunitar, vizate de proiect.
Activităţile de educare şi informare adresate grupurilor ţintă vor determina creşterea gradului de conştientizare faţă de importanţa protejării diversităţii biologice, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a ariei naturale protejate.

Comunitatea locală este implicată în implementarea proiectului - prin sondajele de opinie ce vor fi efectuate şi prin participarea la toate evenimentele şi conferinţele ce vor avea loc. Proiectul prevede şi activităţi de diseminare a rezultatelor, ca model şi pentru alte arii naturale protejate.
Implementarea proiectului va conduce la reducerea presiunilor antropice exercitate asupra conservării biodiversităţii de ameninţările identificate anterior. La toate evenimentele şi conferinţele ce vor avea loc se vor prezenta informaţii despre Aria naturală protejată Pădurea Bolintin şi necesitatea protejării acesteia, obiectivele proiectului, mijloacele ce vor fi utilizate în acest scop, despre importanţa reuşitei modificărilor comportamentale şi despre rolul ce va reveni fiecăruia.
Proiectul urmăreşte să contribuie la câştigarea adeziunii la schimbarea de atitudine a populaţiei, prin sensibilizarea acesteia, folosind diferite metode, pentru diminuarea rezistenţei oamenilor şi pentru a-i educa în spiritul protejării mediului. Se va impulsiona implicarea populaţiei şi se va asigura credibilitatea schimbării care se va produce.
Grupurile/entităţile care vor beneficia sau care sunt vizate de rezultatele proiectului, direct sau indirect sunt:
  • Autorităţi publice (locale, judeţene, APM , Garda de Mediu)
  • Proprietari şi administratori de teren
  • Comunităţi locale
  • Colectivităţi şcolare, elevi şi tineri 
  • Organizaţii non-guvernamentale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu